Victorie importantă pentru binele planetei: sancțiunea incredibilă aplicată Shell, gigantul petrolului

de: Alexandru Puiu
28 05. 2021

Un grup de activiști olandezi au câștigat un proces istoric împotriva gigantului Royal Dutch Shell din domeniul exploatărilor petroliere. Procesul ar putea avea repercusiuni pe termen lung asupra tuturor companiilor care activează în acest domeniu.

În această săptămână, Hague District Court, cea mai înaltă curte din Olanda, a ordonat companiei Shell să-și reducă emisiile de carbon cu 45% până la finalul acestui deceniu, 2030. După ce au ascultat ambele părți ale argumentului, judecătorii au decis că planul pentru protecția mediul al gigantului petrolier este pur și simplu prea vag.

”Nu este concret, are multe lipsuri și se bazează mai mult pe monitorizarea particularităților sociale, decât pe responsabilizarea companiei de a dobândi micșorarea emisiilor de CO2.”, se arată în documentele curții, obținute de Euronews.

Procesul a fost intentat de Milieudefensie, aripa olandeză a organizației Friends of the Earth (Prietenii Pământului), împreună cu alte câteva organizații caritabile, grupuri pentru protecția drepturilor omului și, până la final, aproximativ 17.000 de oameni obișnuiți. A început în 2018, iar pretențiile organizațiilor de mai sus nu au fost extraordinare. Oamenii nu și-au dorit decât ca Shell să se alinieze cu standardele de emisii definite în acordul de la Paris.

Este important de reținut că deși Shell a pierdut procesul, curtea nu a impus un mecanism prin care cantitatea de emisii să fie scăzută. În același timp, s-a menționat faptul că gigantul petrolier ”are libertate deplină în ceea ce privește modul de a-și respecta obligațiile referitoare la reducerea emisiilor”. Cazul este unul foarte particular pentru că Shell nu trebuie să plătească niciun ban în urma deciziei judecătorilor. Mai mult decât atât, decizia se aplică doar activității diviziei Shell din Olanda, nu întregului conglomerat cu activități pe întreaga planetă.

Shell a clasificat decizia ca fiind dezamăgitoare și a anunțat că va face apel. ”Chiar și dacă Shell decide să facă apel, sentința de acum va duce la multe procese pe plan mondial, iar politicieni, companii de gaze și petrol vor fi presate să-și schimbe cursul.”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Milieudefensie pentru Euronews.